Loading...
 

Proceduri Pentru Dezbateri

 

Dezbaterea din cadrul întâlnirii 

Dezbaterea este o secțiune de sine stătătoare a întâlnirii, precum secțiunea „Luat în Vizor”. Liderul Întâlnirii va oferi cuvântul Moderatorului Dezbaterii care va prelua conducerea de atunci până la finele dezbaterii, când va preda cuvântul Liderului Întâlnirii. 

Dacă secțiunea dezbaterii este parte dintr-o întâlnire clasică, depinde de VPE-ul clubului decide unde să o plaseze. Dar noi recomandăm să fie după discursurile pregătite (pentru că vorbitorii pregătiți au emoții de obicei și abia așteaptă să termine de prezentat) și înainte de sau în locul secțiunii „Luat În Vizor” (dacă dezbaterea are loc înainte, secțiunea Luat în Vizor poate folosi orice s-a întâmplat în cadrul dezbaterii ca inspiraie pentru întrebări).

VPE-ul decide cât timp alocă dezbaterii, care nu poate dura mai mult de 40 de minute, și dacă dezbaterea are loc în cadrul întâlnirii tradiționale sau ca subiect separat de întâlnire. 

Subiectul dezbaterii, punctele de vedere care vor fi susținute și membrii echipei ce susține fiecare punct de vedere trebuie să fie cunoscute înainte de întâlnire. Dar ca parte a agendei întâlnirii trebuie menționate doar subiectul și punctele de vedere, nu membrii echipelor.

Iată o prezentare recomandată pentru agendă:

Debate Agenda

Ordinea vorbirii echipelor este decisă de Liderul Întâlnirea înaintea întâlnirii în mod aleator și apoi comunicată Moderatorului Dezbaterii. 

Neprezentarea unui membru al echipei în ziua întâlnirii nu este motiv de anulare a dezbaterii. 

Organizatorul Întâlnirii ar trebui să se asigure că chestionarele de început și de final sunt tipărite și disponibile și că au fost distribuite în prealabil tuturor participanților, sau măcar plasate pe masă sau pe scaune unde vor sta membrii împreună cu creioane sau pixuri. Formularele pentru chestionarele de început și de final sunt disponibile pe portalul brandului. 

 

Structura și Durata

Dezbaterea se desfășoară după cum urmează (cu duratele propuse exprimate):

 

#

DENUMIREA RUNDERI

 DURATĂ     MINIMĂ

DURATĂ MAXIMĂ

1

Prezentarea dezbaterii de către Maestrul Dezbaterii 

1

2

2

Chestionar de început

2

2

3

Prezentarea Echipelor și opiniilor susținute 

1

2

4

Prezentarea Juraților 

2

2

5

Rundă de introduceri

4 x  # nr. echipe

6

Rundă de întrebări 

0

10

7

Rundă de Examinare 

3 x # nr. echipe

8

Rundă de Contra-argumente

3 x # nr. echipe

9

Rundă de întrebări

0

10

10

Rundă de Contra-examinare 

3  x # nr. echipe

11

Rundă de concluzii

3 x # nr. echipe

12

Chestionar de final

2

2

13

Feedbackul Juraților

5

7

14

Concluzia Dezbaterii 

1

1

 

Acest lucru generează următoarele durate în funcție de echipe: 

 

NUMĂRUL DE ECHIPE

DURATĂ MINIMĂ

DURATĂ MAXIMĂ

2

45 min

1h 10 min

3

1h

1h 25 min

4

1h 20min

1h 40 min

5

1h 35 min

2h

 

Introducerea Dezbaterii 

 

Când primește cuvântul de la Liderul Întâlnirii, Moderatorul Dezbaterii prezintă subiectul dezbaterii și oferă niște informații pe scurt despre subiect, precum de ce este relevant sau ce știri recente există care îl fac interesant sau meritoriu pentru dezbatere. Moderatorul Dezbaterii enumeră opiniile care vor fi apărate, fără să comenteze pe tema lor și fără să exprime preferințe sau să susțină vre una. 

Echipele nu sunt prezentate încă. 

Chestionarul inițial

 

Ca orice altceva din cadrul Agora, încercăm să realizăm o măsură obiectivă de succes. Obiectivul dezbaterii, pe lângă cel educațional, este să convingi oamenii cu privire la opinia ta. Drept urmare, cea mai bună măsură a succesului tău este dacă asta s-a întâmplat sau nu. Acest lucru se realizează prin două chestionare: unul la început și unul la final. 

Chestionarul inițial este unul anonim care se realizează înainte de prezentarea echipelor și membrilor, cu obiectivul de a surprinde vederile publicului și minimizând influența ce poate fi exercitată de faptul că se știe că un anumit prieten sau membru este parte dintr-o echipă sau susține o anumită opinie. Desigur, compoziție echipelor nu poate fi menținută secretă, dar asta nu înseamnă să nu-i minimizăm impactul. 

După introducerea subiectului și opiniilor, Moderatorul Dezbaterii va ruga participanții să completeze chestionarul de început și să i le returneze. Participarea la chestionarul inițial este voluntar. 

Entry Poll

 

Sondajul de început și strângerea formularelor nu ar trebui să dureze mai mult de 2 minute. 

 

Prezentarea Echipelor 

 

După ce s-a realizat chestionarul de început, Moderatorul Dezbaterii prezintă echipele, membrii lor și afirmă ce opinie va susține fiecare echipă. Se recomandă ca fiecare echipă să aibă un număr sau o literă ca denumire. 

Exceptând situația în care nu se poate face asta, membrii echipei ar trebui să ia loc sau să stea în picioare împreună, separați de membrii celorlalte echipe și de public. Toate echipele ar trebui să aibă o zonă mai departe de public, fie pe scenă fie într-o zonă aparte din sală.  

După ce Moderatorul Dezbaterii prezintă echipele, el anunță ordinea de vorbire trasă la sorți mai devreme. 

 

Prezentarea Juraților 

 

După ce sunt prezentate echipele, și dacă există Jurați ai Dezbaterii, Moderatorul Dezbaterii îi prezintă pe fiecare. Dacă nu sunt membrii de club, Moderatorul Dezbaterii ar trebui să vorbească pe scurt despre fiecare și despre expertiza lor. Moderatorul Dezbaterii nu trebuie sub nici o formă să exprime vreo opinie a Juratului Dezbaterii (dacă are) pe tema dezbaterii.  

 

Runda de introduceri 

 

În cadrul Rundei de Introduceri (echivalentul Rundei Afirmative sau Guvernării din sistemul tradițional de dezbateri), un reprezentant al fiecărei echipe explică punctul de vedere al echipei și argumentele de susținere. Reprezentantul vorbește neîntrerupt pentru maxim 3 minute, cu 30 de secunde de grațiere. 

Se folosesc simbolurile normale de cronometrare în timpul discursului său, iar Moderatorul Dezbaterii trebuie să oprească vorbitorul dacă depășește durata de 3:30. 

 

Runde de întrebări 

 

Rundele de întrebări sunt runde pe durata cărora Jurații Dezbaterii și membrii din public (în această ordine) pot adresa întrebări echipelor. Pot susține ideile lor ca parte din întrebare, dar Moderatorul Dezbaterii nu trebuie să le permită să le transforme în discursuri. 

Fiecare întrebare trebuie să dureze sub 1 minut și fiecare răspuns trebuie să dureze tot sub 1 minut. Nu există perioadă de grațiere pentru întrebări iar pentru răspunsuri sunt doar 30 de secunde. 

Jurații pun primii întrebări, iar publicul ulterior când jurații nu mai au întrebări. 

Sunt permise întrebări secundare dar, din nou, Moderatorul Dezbaterii trebuie să fie atent să nu devină meciuri de replici sau un dialog. 

Pentru întrebări din partea publicului, persoana care așteaptă să pună o întrebare sau mai multe ridică respectivul carton cu numele echipei către care are o întrebare iar Moderatorul Dezbaterii îi dă cuvântul. Toate întrebările trebuie să fie relevante pe temă, formulate clar și adresate unei anumite echipe. 

În mod ideal, folosirea cartoanelor cu denumirea echipei va permite Moderatorului Dezbaterii să conducă o sesiune de întrebări echilibrate, distribuind întrebările astfel încât toți membrii să primească oarecum același număr de întrebări. 

După ce persoana termină de vorbit, Moderatorul Dezbaterii poate oferi cuvântul echipei pentru a răspunde sau poate delcara că nu se admite întrebarea și să afirme de ce. 

Runde de întrebări se termină când se încheie timpul disponibil sau când nu mai sunt întrebări. 

 

Runda de Contra-examinare 

 

Runda de Contra-examinare este similară Rundei de întrebări și în cadrul ei echipele primesc șansa să contra-examineze celelalte echipe. 

Ordinea întrebărilor este inversă vorbirii trase la sorți în cadrul Rundei de introduceri (deci dacă ordinea vorbirii a fost echipa 2, 3, 1, spre exemplu, contra-examinarea va fi echipa 1, 3, 2.) 

Moderatorul Dezbaterii va primi cuvântul pe rând după fiecare echipă. Ca și în Runda de întrebări, întrebările nu pot depăși 1 minut. 

 

Runda de contra-argumente 

 

Runda de contra-argumente (echivalentul rundei Negative sau Opoziției din alte sisteme de dezbatere) este o a doua rundă de vorbit în cadrul căreia echipele pot oferi argumente împotriva celorlalte echipe sau să ofere argumente în plus pentru susținerea opiniei lor. 

Ordinea, durata și metodologia vorbirii din secțiunea aceasta este aceeași ca la Runda de introduceri. 

 

Runda concluziilor 

 

În Runda concluziilor, echipele fac ultimele afirmații. 

În timpul rundei de concluzii, nu se prezintă argumente noi și nu sunt permise întreruperile. 

Ordinea vorbirii este aceeași ca la runda de introduceri. Acest lucru este foarte important pentru a echilibra efectul de prim-recent. 

 

Chestionarul final 

 

După ce se încheie dezbaterea, se realizează chestionarul de încheiere. Completarea și strângerea lor nu ar trebui să dureze mai mult de 2 minute. 

Ca și în cazul de mai sus, chestionarul de încheiere este  anonim și încearcă să măsoare în ce măsură argumentele prezentate de diferitele echipe au schimbat ideile publicului. 

Chestionarul de încheiere se susține chiar dacă s-a ajuns la un consens la final sau nu. Un participant poate alege să participe doar la cel inițial și nu la cel final, doar la cel final și nu la inițial, la ambele sau la nici unul. 

 

Acesta poate fi un exemplu de chestionar de încheiere (designul se poate schimba):

Exit Poll

 

Dacă există destul timp pentru a număra și rezuma rezultatele de la ambele chestionare, se anunță la finele întâlnirii. Dacă nu, se postează pe pagina web a Clubului, grupul Whatsapp sau Facebook, blog etc. Dacă clubul nu are nici unul dintre ele, ele se anunță la începutul unei întâlniri normale ulterioare. 


Contributors to this page: livia-elena.olteanu and agora .
Page last modified on Thursday August 5, 2021 02:44:55 CEST by livia-elena.olteanu.